Sunt nopţi …

Sunt nopţi în care timpul trece

Mai greu şi totul îmi pare vis,

Culcat, îngreunat în gânduri,

Visez, adorm şi mă trezesc scriind!

Sunt nopţi în care visul tace,

Nu-l aud deloc în gând,

Doar pulberea de simţuri place

Gândirii ce-o aud râzând!

Sunt nopţi fără de visuri,

Fără de plăceri,

În care gândul zace

Cutreierând peste munţi şi zări.

Sunt nopţi când amintirile se scaldă

În lungi troiene de omăt

Şi văd în depărtări celeste

Cu ochiul minţii şugubăţ!

Sunt nopţi când nu pot s-adorm

Plângând uitările în mine,

Remuşcări mă macină în gând

Că n-am făcut ieri, lumii un bine!

Sunt nopţi în care visul plânge

Neîmplinindu-se pe el,

Necazul care zace-n tihnă

În sufletul rebel!

Sunt nopţi ce meditez întruna

Gândindu-mă la nostalgii,

Ca să alung din gând uitarea

Aşa cum cade frunza în vii!

Sunt nopţi în care spiritul îmi pleacă

Spre nouri negri şi furtuni,

Simt că se adună în a mea minte

O lume întreagă de nebuni!

Răzbunări dintre cele mai cumplite

Le ascult tăcut în gândul meu,

Una mă bagă în ispită

Spunându-mi că sunt zeu!

Dar alintările mărunte

Ale unei gândiri ce ia foc

La fiecare remuşcare

Ce parcă nu pot s-o suport!

Şi-i dau gândirii înţelesuri

Ce zace-n simţuri şi nevoi,

Ce-o fi oare în a mea minte

De este atâta tărăboi ?!

Este un război al minţii

Al gândurilor tutelare

Ce răzbucnesc în focuri negre,

Căci mugesc a răzbunare!

Dar le plimb cu simţurile în idee

Şi ca ideea să nu i-a foc,

Le-alung încet, departe în zare

Sau le strivesc pe loc!

Sunt nopţi fără de cuvinte

Şi exaltări în infinit

Mă cotropesc tăceri  absurde

Că-mi pare totul adormit !

Stau singur, privesc în noapte

Şi amintirle îmi curg

Ca şi luminile celeste

Care le dă luna în amurg!

Curajul care mi-l dă noapte

Stând de vorbă cu-al meu Eu

E ca o fericire adâncă

Venită de la Dumnezeu!

Căci în tăcerile nocturne

Când urc şi cobor în adâncimi,

Trăiesc aievea fericirea

Visându-mă în pădurea de salcâmi!

27.02 – 3.03.2015, Castiglione de Ravenna