Sunt
nopţi …
Sunt nopţi în care timpul trece
Mai greu şi totul îmi pare vis,
Culcat, îngreunat în gânduri,
Visez, adorm şi mă trezesc scriind!
Sunt nopţi în care visul tace,
Nu-l aud deloc în gând,
Doar pulberea de simţuri place
Gândirii ce-o aud râzând!
Sunt nopţi fără de visuri,
Fără de plăceri,
În care gândul zace
Cutreierând peste munţi şi zări.
Sunt nopţi când amintirile se scaldă
În lungi troiene de omăt
Şi văd în depărtări celeste
Cu ochiul minţii şugubăţ!
Sunt nopţi când nu pot s-adorm
Plângând uitările în mine,
Remuşcări mă macină în gând
Că n-am făcut ieri, lumii un bine!
Sunt nopţi în care visul plânge
Neîmplinindu-se pe el,
Necazul care zace-n tihnă
În sufletul rebel!
Sunt nopţi ce meditez întruna
Gândindu-mă la nostalgii,
Ca să alung din gând uitarea
Aşa cum cade frunza în vii!
Sunt nopţi în care spiritul îmi pleacă
Spre nouri negri şi furtuni,
Simt că se adună în a mea minte
O lume întreagă de nebuni!
Răzbunări dintre cele mai cumplite
Le ascult tăcut în gândul meu,
Una mă bagă în ispită
Spunându-mi că sunt zeu!
Dar alintările mărunte
Ale unei gândiri ce ia foc
La fiecare remuşcare
Ce parcă nu pot s-o suport!
Şi-i dau gândirii înţelesuri
Ce zace-n simţuri şi nevoi,
Ce-o fi oare în a mea minte
De este atâta tărăboi ?!
Este un război al minţii
Al gândurilor tutelare
Ce răzbucnesc în focuri negre,
Căci mugesc a răzbunare!
Dar le plimb cu simţurile în idee
Şi ca ideea să nu i-a foc,
Le-alung încet, departe în zare
Sau le strivesc pe loc!
Sunt nopţi fără de cuvinte
Şi exaltări în infinit
Mă cotropesc tăceri absurde
Că-mi pare totul adormit !
Stau singur, privesc în noapte
Şi amintirle îmi curg
Ca şi luminile celeste
Care le dă luna în amurg!
Curajul care mi-l dă noapte
Stând de vorbă cu-al meu Eu
E ca o fericire adâncă
Venită de la Dumnezeu!
Căci în tăcerile nocturne
Când urc şi cobor în adâncimi,
Trăiesc aievea fericirea
Visându-mă în pădurea de salcâmi!
27.02 – 3.03.2015, Castiglione de Ravenna
