sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Să ne iertăm

Să ne iertăm greşelile făcute
Prin timp să devenim mai buni
Iar dacă Tatăl Nostru ne învaţă
Să fim tari în slăbiciuni.
Să urcăm pe scara conştiinţei
În lumi visate de idei,
Pe treptele sufletului nostru
Noi ne întâlnim cu Dumnezeu.
E Simplu, Sincer şi Curat
Crezul ce vine din uitare
Să dăm al nemuririi glas
Adânc înfipt în cugetare,
Iar dacă Timpul ne grăbeşte
Urcând cu gândurile în infinit
Să dăm iubirii absolute
Al nemuririi vis.
Căci viaţa este o clipă trecătoare
Trecem prin ea fără să ştim
Doar de ea ne aducem aminte
Când suferim.
Să ne iertăm greşelile făcute
Căci Dumnezeu ne aşteaptă în infinit,
Ne aşteaptă acolo în Fiinţă,
Să fim mai buni, mai liniştiţi.
Castiglione di Ravenna, 10.04.2012

miercuri, 26 februarie 2014

Silogismele înţelepciunii


Adevăraţii prieteni sunt cei care te acceptă aşa cum eşti, cu defectele şi calităţile tale! Nu conspiră asupra ta! La nevoie te ajută cu un sfat înţelept, cu un zâmbet, cu o floare, dând simţămintelor trăiri intrinsece! Nu îţi este prieten cel ce nu-şi înţelege defectele sale apoi ale altora! A înţelege răul din oameni înseamnă a înţelege simţămintele lor, pentru că orice om îţi este prieten dacă-i înţelegi răul ce dăinuieşte în el! Nu există rău în oameni, ci defecte ale spiritului, pornite din egoism, din obsesii, din ură, din necunoaşterea sincerităţii fiinţei. Prieten îţi este cel ce dăinueşte alături de tine, atât la necazuri cât şi la bucurii. Trăieşte alături de tine şi prin tine, pentru că îşi cunoaşte spiritul. A ajuns la cunoaşterea divină, a ajuns liber! Doar înţeleptul este liber. Ceilalţi sunt prinşi în mreaja egocentrismului, neputând să-şi stăpânească spiritul. Înţeleptul ştie cum să-şi aleagă prietenii, ştie cine este bun sau cine este rău, dar le dă bineţe amândurora, pentru că trăieşte alături de rău şi de bine. Trăieşte într-o lume numai a lui, unde răul nu mai poate pătrunde, într-o lume reală a spiritului, în lumea ideilor pure. De aceea înţeleptul înţelege răul din fiinţe, iertându-le. Înţeleptul iartă, rabdă, suferă cu adevărat pentru prieteni. La nevoie îşi dă viaţa pentru ei! Adevăratul prieten este un Dumnezeu!

luni, 30 septembrie 2013

Rugăciunea



Când mă trezesc în fiecare dimineaţă
Mă spăl cu apă rece pe faţă,
Apoi meditez asupra sufletului meu
Să ştiu dacă există în el vreun rău,
Să ştiu dacă am în el vreun păcat
Dacă am minţit sau dacă am furat,
Apoi ridic ochii privind adânc cerul
Că să-mi pătrundă în suflet Adevărul.
Mă-nchin încet sufletului meu
Şi stau de vorbă cu el mereu...
Îmi analizez a mea simţire
Să ştiu cine sunt sau dacă sunt ieşit din fire,
Ca să trezesc a mele simţuri şi idei,
Ca să nu cred în mai mulţi dumnezei,
Apoi prin meditaţii profunde
Încerc s-alung răul din mine prin unde,
Privind în sufletul meu
Să ştiu dacă sălăsluieşte vreun rău,
Iar dacă ieri am gândit rău despre mine
Plutind în visuri divine
Prin timp şi spaţiu adormit,
Am încercat să ies din al meu timp
Să privesc adânc în sufletul meu
Să alung daca există vreun gând rău,
Să-l alung din intelect prin voinţă
Să mor puţin câte puţin prin căinţă,
Să mor ca să învăţ a muri
Cu sufletul urcat sus în vii,prin podgorii,
Unde învăţ să visez
Dând ascultare a visului creez,
Dând ascultare Dumnezeului Meu
Ce-n cuget sălăsluieşte mereu.
Căci trezind în mine Adevărul
Cugetul mi-a ajuns mai tare ca fierul,
Pot să fărâm răul din mine
Doar făcand numai bine,
Şi aşa încet pas cu pas
Am ieşit din al meu impas,
Mi-am dobândit un intelect curat
Şi-n Raţiunea Pură am intrat,
Şi-am alungat răul din mine
Cuprins de energii divine,
Încet,încet am urcat în sufletul meu
Ca să-mi cunosc mai bine al meu Eu,
Să nu pătrundă în mine păcatul
Căci este mai rău decât dracul!
Iar dacă un simţ m-a făcut să tresalt
Privind frumosul cu visul înalt,
Am ascultat de Adevărul meu
Şi-am ucis acest gând rău.
L-am tăiat în intelect prin voinţă
Ca să scap de această dorinţă,
Căci fiecare simţ e-o scânteie
Ce dă sufletului vreo idee,
Fiecare idee e un simţ
Veşnică implantată în dorinţi
Şi pasiuni arzătoare
Plutind ca o stea călătoare
Ce pluteşte în infinit
Aşa este un suflet răvăşit,
Căci numai meditând mereu
Dau pace sufletului meu.
Nu-l las robit de patimi şi dorinţi
Ci-l sălăşluiesc pe-o cale de voinţi
Unde sufletul meu
De-a pururi v-a dăinui mereu,
Iar când se iveşte seara
Primesc în suflet înălţarea.

marți, 24 septembrie 2013

A fi sincer


Toţi suntem cerşetorii vieţii.Unii cerşesc mai puţin, alţii mai mult. Cerşim sinceritatea din noi, cerşim Absolutul. Pentru că a fi sincer înseamnă a suferi, înseamnă a te întoarce spre tine însuţi, spre absolutul tău,spre visul tău. Lumea îţi va părea ireală,pentru că există o altă realitate interioară, este realitatea sincerităţii. A fi sincer cu tine însuţi, cu Dumnezeul tău înseamnă a monologa cu Absolutul tău. Suntem prea sensibili pentru a suferi absolut, cum suntem prea slabi pentru a învăţa să suferim.  Arta de a suferi se învaţă din voinţa ta de a percepe Absolutul. Nu suferim pentru pentru a învăţa, ci suferim pentru a intra în sfera sincerităţii. Monologul tău cu tine însuţi este însăşi monologul sincerităţii. Pentru că a fi sincer cu tine însuţi înseamnă a fi sincer cu Absolutul, cu Dumnezeul tău. Puterea de a fi sincer stă în voinţa ta de a putea crea.Creând, înveţi a monologa. De aceea monologul este un sens în viaţă – sensul spre Absolut! O cale greu de parcurs sau de urmat.